Prima reacție a lui Ianis Hagi după ce s-a scris că ar putea ajunge la Celta Vigo în vară!

Prima reacție a lui Ianis Hagi după ce s-a scris că ar putea ajunge la Celta Vigo în vară!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi a reacționat după apariția zvonurilor conform cărora ar fi dorit de Celta Vigo la finalul acestui sezon.

Prima reacție a lui Ianis Hagi după ce s-a scris că ar putea ajunge la Celta Vigo în vară!

Se pare că gruparea din La Liga ar putea să rămână în vară fără unul dintre cei mai buni jucători, mijlocașul ofensiv de doar 20 de ani Gabriel Veiga, cel care ar fi monitorizat de patru dintre cele mai importante cluburi din Europa, Real Madrid, Liverpool, Manchester United și Manchester City.

Iar o parte a presei din Spania îl vede pe Ianis Hagi drept înlocuitorul ideal al acestuia în angrenajul echipei aflate în prezent pe locul 12 în La Liga.

La scurt timp după apariția acestor informații, mijlocașul ofensiv român în vârstă de 24 de ani a reacționat prin intermediul rețelelor de socializare și a transmis un mesaj, scurt, dar destul de clar, cu privire la planurile sale de viitor.

Internaționalul român, poziție destul de clară referitoare la acest subiect

Ianis Hagi a postat pe Instagram o fotografie în care apare bucurându-se alături de coechipierii săi de la Rangers după un gol marcat, alături de mesajul, în limba engleză, „Împreună ca unul”, la care a adăugat și o inimă albastră, culoarea predominantă a clubului din Glasgow, semn că, cel mai probabil, nu ia în calcul momentan să părăsească Ibrox Park.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Ianis Hagi (@ianishagi)

Practic, se poate spune că fotbalistul lui Rangers a dat un semnal destul de clar că nu ia în calcul momentan o plecare de pe Ibrox Park. Și s-ar părea că nici oficialii clubului din Glasgow nu se gândesc în prezent la un astfel de scenariu.

Cel puțin așa susține Gică Hagi, care s-a arătat destul de deranjat de anumite declarații făcute de Marius Niculae, care a spus că, în opinia sa, ar fi bine ca Ianis să fie împrumutat pentru o perioadă, poate chiar și la Farul Constanța, pentru a prinde mai multe minute pe teren, în sensul revenirii sale la forma cea mai bună, după acea accidentare gravă suferită în ianuarie 2022.

Gică Hagi susține că nu se pune problema ca fiul său să plece de la Rangers

Gică Hagi nu a fost de acord cu această variantă și a reacționat destul de dur. El a lăsat de înțeles că cei de la Rangers nu iau sub nicio formă în calcul în prezent să se despartă de Ianis Hagi.

„Ianis nu poate fi împrumutat, Marius. Joacă pentru Rangers, e jucător de bază, care a avut o accidentare gravă, nu ca a ta, mult mai gravă. Nu poate să plece împrumut, e un jucător foarte valoros. Nu vă mai jucați cu cuvintele, să vorbim ușor. Nici eu măcar nu îmi permit să vorbesc. Dorința e una și alta e să spui că vine împrumut la Farul. E un jucător important și e păcat să aruncăm pe piață lucruri neadevărate, superficiale. Opinia devine știre, trebuie să fii mult mai responsabil când spui niște lucruri.

Nu îmi da lecții, dacă o să fie titular sau nu. Ianis e jucătorul lui Rangers. Până să se lovească, a fost cel mai bun tânăr jucător. Are un proces de readaptare la efort, doar atât. El e titular la Rangers, nu e rezervă. Nu poate să vină la Farul, este o prostie spusă în direct, trebuie să intervin. Nu putem să vorbim așa ușor, superficial. Ianis joacă la Rangers, la un club foarte mare, trofee câștigate, primele trei cluburi din lume. Ca să dai o opinie, te rog frumos să îl suni pe Ianis, să vezi ce părere au cei de la Rangers despre el”, a spus Gică Hagi, la Digi Sport.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×